Monografie Giarmata Vii Uberland / Populatia

Populatia - partea a IV-a

Pentru că până în prezent nu a existat o evidenţă exactă referitoare la populaţia din Giarmata Vii, am considerat necesar să realizăm una care să cuprindă datele cele mai importante despre locuitorii satului. Cu sprijinul Bisericii Ortodoxe din Giarmata Vii şi cu ajutorul unor tineri apropiaţi Bisericii, am reuşit să facem acest lucru, astfel încât să putem avea o imagine bine definită asupra structurii demografice.
În urma centralizării datelor, s-a stabilit că populaţia din Giarmata Vii la ora actuală este de 1413 persoane dintre care 711 sunt de sex masculin, adică 50,32%, iar 702 de sex feminin, respectiv 49,68%. Procentajele acestea ne arată că există un echilibru aproape perfect între cele două categorii de sexe cu un uşor avantaj pentru bărbaţi. Numărul familiilor care au domiciliul în localitate este de 527.

STRADA FAMILII PERSOANE
Teilor 179 464
Înfrăţirii 116 304
Parcului 141 424
Izlaz 14 37
Cerna 34 82
Bisericii 1 2
Viorelelor 35 78
Rozelor 2 7
Magnoliei 3 9
Albatros 2 6
TOTAL 527 1413

Privitor la repartizarea pe categorii de vârstă a populaţiei, 133 dintre persoanele de sex masculin au sub 18 ani (9,41%) şi 578 au peste 18 ani (40,91), iar 103 dintre persoanele de sex feminin au sub 18 ani (7,23%) şi 599 peste 18 ani (42,39%). Vedem aşadar că 1177 dintre locuitorii satului, adică 83,30% , sunt adulţi şi 236, adică 16,70% sunt minori. Media vârstei populaţiei din Giarmata Vii este la ora actuală de 42,5 ani. Observăm astfel că ponderea populaţiei majore este net superioară celei minore, iar media de vârstă a populaţiei se încadrează în media de vârstă la nivel naţional.
Pe baza aceleiaşi statistici am constatat că între anii 1911-1920 s-au născut un număr de 14 persoane, între 1921-1930, 79 de persoane, între 1931-1940, 136 de persoane, între 1941-1950, 193 de persoane, între 1951-1960, 226 de persoane, între 1961-1970, 183 persoane, între 1971-1980, 218 persoane, între 1981-1990, 169 de persoane, între 1991-2000, 132 persoane şi între 2001-2006, 63 de persoane. Observăm că procentul cel mai mare al natalităţii este în perioada 1951-1960, în timp ce perioada în care s-au născut cei mai puţini dintre locuitorii actuali ai satului este 1911-1920, lucru explicabil datorită vârstei înaintate a celor născuţi în această perioadă. Cei mai vârsnici locuitori ai satului sunt: Sarchiz Ana n. 1911, Farcaş Maria n. 1914, Filiponi Ana n. 1914, Vasilescu Veronica n. 1914, Iacşa Gheorghina n. 1915, Petolescu Zinica n. 1915, Radivoi Iuliana n. 1915, Potrâmbă Martin n. 1917, Quiring Erjibet n. 1918, Surdea Ileana n. 1918, Andraş Gheorghe n. 1920, Haioş Rozalia n. 1920, Lauş Maria n. 1920, Lauş Nicolae n. 1920.
Din cei 1413 locuitori, numai 513 (36,31%) s-au născut în Giarmata Vii, ceea ce demonstrează că majoritatea populaţiei actuale s-a mutat ulterior aici. Dintre cei care au venit în localitate, 890 (62,98 %) s-au născut în diferite judeţe ale ţării în timp ce 10 persoane (0,71%) s-au născut în afara ţării. Cei care s-au născut în afara ţării sunt: Buşilă Irina n. în URSS, Colesnicean Maria n. în URSS, Colesnicean Vasile n. în URSS, Farcaş Maria n. în SUA, Martin Victoria n. în URSS, Potrâmbă Martin n. în URSS, Roşu Ioana n. în Bulgaria, Sandro Poggialli n. în Italia şi Vasilescu Veronica n. în URSS. Statistica relevă apoi că cei mai mulţi dintre locuitorii ce nu s-au născut în Giarmata Vii au venit după anul 1960: între 1921-1930 a venit o persoană (Sarchiz Ana), între 1931-1940 au venit două persoane, între 1941-1950 au venit 13 persoane, între 1951-1960 au venit 41 de persoane, între 1961-1970 au venit 141 de persoane, între 1971-1980 au venit 263 de persoane, între 1981-1990 au venit 149 persoane, între 1991-2000 au venit 166 de persoane şi între 2001-2006 au venit 124 de persoane. Se poate observa că procentul celor veniţi s-a aflat în continuă creştere atingând punctul maxim în perioada 1971-1980, când au venit 29,22% din totalul celor 900 de persoane ce s-au stabilit în Giarmata Vii. În ultima perioadă numărul noilor veniţi în localitate a crescut comparativ cu perioada anterioară astfel că este posibil ca pe viitor să se stabilească tot mai multe familii atrase de avantajele oferite de localitate.
Structura pe sexe a populatiei
Structura pe sexe a populatiei
Structura populatiei dupa locul nasterii
Structura populatiei dupa locul nasterii

inapoi | top

Oct 2017 Noiembrie 2017 Dec 2017
D L Ma Mi J V S
     
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
   
evenimente din viata satului...
evenimente religioase...
Acasa | Evenimente | Locatia | Primarie | Politie | Scoala | Gradinita | Biserica | Oficiu Postal | Dispensar


Giarmata Vii, Judet Timis, Romania, E-mail: info@giarmatavii.ro
© Copyright Giarmata Vii. Toate drepturile rezervate.

Acest site a fost realizat de Biserica Ortodoxa Giarmata Vii Überland.