Monografie Giarmata Vii Uberland / Biserica ortodoxa

Istoricul bisericii - partea a IV-a

În 1966 au fost confecţionate scaunele din biserică, iar în 1967 vor fi demarate lucrările de tencuire exterioară a bisericii. Lucrarea a fost încredinţată cooperativei meşteşugăreşti din Bencecul de Jos şi a costat 26.257 de lei, la care s-au adăugat costurile materialelor necesare, respectiv varul, cimentul şi nisipul care fuseseră cum-părate de parohie anterior şi nu intrau în suma amintită. Reuşind în felul acesta să termine majoritatea lucrărilor la biserică, exceptând pictura, conducerea parohiei a hotărât să fie invitat Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, pentru a fi oficiată slujba de sfinţire a bisericii. Prea Sfinţitul Părinte efectuează în 8 octombrie 1967 prima vizită canonică din istoria parohiei Giarmata Vii, săvârşind slujba de sfinţire a bisericii. Tot cu această ocazie se semnează hrisovul prin care este schimbat şi hramul bisericii din Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (26 octombrie) în Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), hram care este păstrat şi astăzi. În felul acesta seîndeplineşte o veche dorinţă a locuitorilor din Giarmata Vii, consfinţindu-seîntr-un fel eforturile lor pentru ridicarea acestui impresionant lăcaş.
Lucrări de reparaţii s-au efectuat, apoi, în 1972, când se toarnă un trotuar în jurul lăcaşului de cult pentru îndepărtarea umezelii şi se reface soclul bisericii. În acelaşi an s-a reparat şi vopsit turla bisericii, s-au înlocuit jgheaburile orizontale şi s-a revizuit acoperişul de ţiglă. Preotul Eugen Tămâş a reuşit, apoi, cu ajutorul credincioşilor, să înlocuiască, în 1973, geamurile de lemn, care se degradaseră din cauza intemperiilor vremii, cu ferestre de fier cu geamuri cateorale în formă de cruce.
În această perioadă are loc şi cea mai intensă dezvoltare a localităţii prin stabilirea aici a unui număr mare de familii ardelene, ceea ce a făcut ca şi viaţa bisericească să cunoască un însemnat reviriment.
Venirea preotului Ilie Stoca la conducerea oficiului parohial în data de 7 iulie 1974 a făcut posibilă realizarea mai multor obiective deosebit de importante pentru comunitate. Problema care s-a avut în vedere mai întâi a fost dezlipirea parohiei Giarmata Vii de cea din Dumbrăviţa. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că în urma hotărârii departamentului Cultelor nr. 3026/3028 din 28 august 1975, Dumbrăviţa s-a alipit parohiei Timişoara-Vii I.
În condiţiile acestea, Sfânta Arhiepiscopie Română a Timişoarei hotărăşte ca parohia Giarmata Vii să rămână de sine stătătoare şi să fie administrată de preotul Ilie Stoca. În vara anului 1975 turla bisericii a fost renovată, schimbându-se tabla de către meşterul Stângu Nicolae, din Timişoara. Au fost recondiţionate inclusiv globul şi crucea de deasupra turnului. Înlocuirea tablei s-a făcut fără schelă, meşterul folosindu-se doar de o frânghie. În acelaşi timp s-au făcut numeroase demersuri pentru aprobarea construirii casei parohiale numai din fondurile parohiei. Solicitarea s-a adresat Primăriei din Ghiroda, care însănu şi-a asumat aceastărăspundere şi a înaintat cererea secretarului de partid al raionului din Timişoara, acesta refuzând aprobarea cererii.
Biserica ortodoxă Ón anul 1967
Biserica ortodoxă Ón anul 1967
Sfinţirea bisericii ortodoxe, 8 octombrie 1967
Sfinţirea bisericii ortodoxe, 8 octombrie 1967

inapoi | top

Oct 2017 Noiembrie 2017 Dec 2017
D L Ma Mi J V S
     
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
   
evenimente din viata satului...
evenimente religioase...
Acasa | Evenimente | Locatia | Primarie | Politie | Scoala | Gradinita | Biserica | Oficiu Postal | Dispensar


Giarmata Vii, Judet Timis, Romania, E-mail: info@giarmatavii.ro
© Copyright Giarmata Vii. Toate drepturile rezervate.

Acest site a fost realizat de Biserica Ortodoxa Giarmata Vii Überland.