Monografie Giarmata Vii Uberland / Istoricul localitatii

Istoricul localităţii - partea a II-a

În noua situaţie rezultată, Carol al VI-lea dispune, în septembrie 1720, popularea regiunii Banatului cu colonişti germani. În acest scop, este trimis la faţa locului un fost ofiţer al serviciului de transport, Iohann Albrecht Craussen. În urma constatării situaţiei existente, Craussen propune colonizarea în satul Iarmata, cum era numită atunci localitatea, pentru început cu 100-120 familii de colonişti. Administraţia regiunii Banatului este de acord cu această acţiune deoarece exista aici perspectiva dezvoltării unei înfloritoarecolonii.
Noii veniţi beneficiau de anumite avantaje: erau scutiţi de orice vamă sau taxă pentru averea mobiliară, li se asigurau lucrurile casnice şi proviziile necesare traiului, primeau gratuit loc de casă, livadă, teren arabil, vie şi păşuni pentru vite, erau scutiţi pe o perioadă de trei ani de orice contribuţii, impozite, serviciu militar şi robotă. Folosindu-se de această prevedere, mulţi colonişti după trei ani se mutau în alte localităţi pentru a beneficia din nou de aceste facilităţi, însă autorităţile vor opri acest fenomen pentru a nu se ajunge la o dezbinare a localităţilor.
O importanţă deosebită se acordă pentru organizarea, în noile colonii, a parohiilor romano-catolice. Noile comunităţi puteau să-şi aducă cu ele din imperiu un preot şi, în plus, li s-a promis acordarea de ajutoare pentru a-şi construi biserici. Banatul, fiind o regiune de graniţă cu o populaţie majoritar ortodoxă, consolidarea Bisericii Catolice era o problemă stringentă a Imperiului Habsburgic, deoarece aceasta putea constitui un mijloc de asigurare a liniştii şi unităţii într-un imperiu multicultural şi plurilingvist.
Primii colonişti sosesc în localitatea Giarmata în perioada anilor 1720-1723, iar numărul lor a crescut şi în anii următori prin aducerea altor familii care să întărească structura demografică a localităţii. Pe harta alcătuită de contele Mercy în 1720-1723, localitatea apare sub numele de Jannada. Se pare că imediat după instalarea coloniştilor germani, aceştia îşi aduc preot romano-catolic. Astfel, primul preot este instalat la 1 ianuarie 1730, acesta numindu-se Bartolomeu Bachmann. El a ridicat prima biserică, al cărei hram a fost Sfântul Iosif. În 24 iulie 1764 se pare că un incendiu a mistuit 38 de case, între care şi biserica. În aceste condiţii, zidirea noii biserici începe în 1771, iar sfinţirea ei are loc în 2 mai 1773. Existau şi alte probleme deosebit de importante pentru comunitate, printre acestea numărându-se şi necesitatea asigurării educaţiei copiilor. Deoarece nu exista în nici una din localităţile învecinate o instituţie de învăţământ, încă din 1730 se deschide, în Giarmata,
prima şcoală din zonă, învăţător fiind Ioan Santing.
Alături de germani, în 1734 sunt colonizaţi şi italieni, care aveau misiunea de a se ocupa de dezvoltarea sericiculturii. Coloniştii italieni aveau şi ei un statut aparte, beneficiind de alte avantaje: erau plătiţi lunar, li se asigurau proviziile necesare traiului şi li se construiau case. Se pare însă că apa pârâului Behela era insuficientă pentru dezvoltarea acestui tip de cultură, fapt pentru care proiectul a fost abandonat, iar coloniştii italieni au fost strămutaţi în alte localităţi, cu precădere la Diniaş.
În 1743, alături de germani şi români în localitate trăia şi o importantă comunitate de sârbi. În anii următori documentele menţionează că localitatea ajunge în posesia mai multor familii înstărite. Astfel, în 1786 localitatea era în posesia lui Mihai Althou, care o vinde, în 1790, lui Remetei Kõszeghy János. Din 1792 intră în posesia lui Sándor Mihály, iar în 1803, a lui Losonczi Gyurky István. În 1835, proprietatea aceasta a fost împărţită în trei părţi, fiecare având mai mulţi proprietari până spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Primele informaţii referitoare la localitatea Giarmata Vii ne spun că la începutul secolului al XIX-lea, bucăţile de teren necultivate din împrejurimile „Timişoarei Überland” au fost oferite oficial spre vânzare de către administraţia oraşului. Aceste teritorii au fost cumpărate de către locuitorii localităţilor din împrejurimile Timişoarei, oameni înstăriţi, fără pământ, care luându-şi aici mici terenuri au devenit primii locuitori ai Überlandului. În anul 1806 localitatea este amintită pentru prima dată în actele oficiale, specificându-se că acum existau o sută de suflete de religie catolică. Funcţiona deja, acum, o filie administrată de preotul catolic din Giarmata. Într-o adresă a primăriei Giarmata către Ocolul Agricol Central Timişoara, referitoare la plângerea cetăţeanului Răduţ Traian din cătunul Giarmata-Überland, emisă la data de 20 ianuarie 1940, se spune că această aşezare are o vechime de aproximativ 150 de ani. Primii locuitori au venit din comunele Giarmata, Şag, Ianova, Recaş, Firiteaz, Pişchia, Bencec şi din alte localităţi, fiind de naţionalitate germană, română şi maghiară.
La început, ocupaţia principală a celor nou stabiliţi era viticultura, fapt ce reiese şi din registrul privitor la decese al Parohiei romano-catolice din Giarmata, unde în anul 1811, la decesul văduvei de 62 de ani, Eva Hermann (†20 noiembrie 1811), localitatea este amintită cu numele de „Iberland Vincarium”. Noii viticultori şi-au construit case punând bazele noii aşezări. O legendă despre numele localităţii spune că locuitorii din Giarmata spuneau atunci când mergeau la podgorii: „trecem peste ţară” şi de aceea noua localitate a primit numele de „Überland”, care ar însemna „peste ţară” sau „peste pământ”. Şi în cazul altor localităţi există astfel de terenuri numite„überland”, deşi larg răspândită, această denumire a rămas numai în cazul nostru numele localităţii, ceea ce nu s-a întâmplat în alte locuri. Cea mai corectă explicare a termenului de „Überland” o considerăm ca fiind aceea de pământ „în plus” aflat la marginea localităţii (Giarmata), fiind un teren de rezervă ce era dat în folosinţă pentru o perioadă determinată fără ca acela ce îl folosea să aibă drept de proprietate asupra respectivului teren. Aceste mărturii întăresc într-o oarecare măsură tradiţia locală referitor la apariţia satului, care spune că la început aici s-au stabilit cei care îngrijeau viile locuitorilor din Giarmata şi care cu timpul şi-au construit propriile case, întemeind o nouă aşezare. În cronica parohiei ortodoxe, s-a păstrat menţionată încă o legendă care spune că, după revoluţia din 1848, o văduvă al cărei nume nu ni s-a păstrat, dar pe care oamenii o numeau „milostiva” şi care locuia în Budapesta, având un teren de pădure în întindere de 360 jugăre, a dat în exploatare pădurea pentru ca în locul ei să fie plantată vie pentru o perioadă de 50 de ani. După aceasta pământul trecea în proprietatea celor care îl lucrau. Printre cei care s-au învoit să lucreze acest pământ au fost şi 30 de familii de români. După 30 de ani proprietara pământului moare, iar urmaşii acesteia cad la învoială cu cei care aveau viile în arendă să nu mai dea dijmă jumătate din recolta de vin cum făceau până atunci, ci să răscumpere pământul cu câte 8 florini anual. După 50 de ani toţi devin proprietari pe pământul pe care îl lucrau, însă mulţi şi-au vândut terenurile, mai ales germanilor, care erau mai înstăriţi decât românii. Această legendă, deşi are câteva elemente interesante, contravine dovezilor documentare certe care atestă existenţa indubitabilă a localităţii încă de la începutul secolului al XIX-lea. Mai mult, mărturiile enumerate mai sus ne îndreptăţesc să credem că satul exista înainte de anul 1800, însă datele consemnate în actele vremii sunt relativ puţine. În anul 1806 este prima atestare oficială a localităţii, dar acest lucru nu înseamnă că localitatea nu a existat şi înainte de această dată. Tăcerea documentelor se explică prin faptul că aşezarea nu a avut o administraţie proprie şi, mai mult, nu a fost urmată procedura legală, nefiind consemnat ca sat aparţinător de comuna Giarmata. Lucrul acesta este evidenţiat şi de actele oficiale în care aşezarea este numită „grup de case“, sau „cătun“.
În anul 1815 este consemnat în Registrul de botezaţi al Parohiei ortodoxe Ghiroda primul copil român ortodox din Überland, cu numele de Lupu Stoicu, în data de 6 ianuarie73. Începând cu 1892 se ţin registrele matricole ale Bisericii Ortodoxe Române Giarmata Vii, ceea ce dovedeşte că locuitorii români erau destul de numeroşi, iar numărul lor creştea an de an. Consemnările vremii atestă că în perioada 1893-1894 livezile şi viile din localitate au fost distruse de filoxeră, ceea ce i-a făcut pe localnici să se orienteze spre alte ocupaţii. Majoritatea au devenit meşteşugari, fiind avantajaţi de apropierea faţă de Timişoara şi mai ales de construirea în anii 1896-1897 a căii ferate Timişoara-Radna, care trece prin localitate, uşurând astfel transportul localnicilor spre oraş. Astfel, cei ce au fost odată viticultori au devenit zidari, tâmplari şi zilieri pe şantierele oraşului Timişoara. O altă parte a locuitorilor au început să se ocupe cu „pilăritul laptelui”. Marfa nu provenea doar din producţia proprie, locuitorii mergeau în comuna Giarmata, de unde cumpărau lapte pe care îl prelucrau şi îl distribuiau apoi în oraş. Laptele şi produsele lactate erau duse direct acasă la cei care aveau încheiate conturi cu producătorii, şi nu mergeau niciodată să comercializeze produsele la piaţă.
Harta Banatului Timişan, 1723-1725
Harta Banatului Timişan, 1723-1725

inapoi | top

Oct 2017 Noiembrie 2017 Dec 2017
D L Ma Mi J V S
     
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
   
evenimente din viata satului...
evenimente religioase...
Acasa | Evenimente | Locatia | Primarie | Politie | Scoala | Gradinita | Biserica | Oficiu Postal | Dispensar


Giarmata Vii, Judet Timis, Romania, E-mail: info@giarmatavii.ro
© Copyright Giarmata Vii. Toate drepturile rezervate.

Acest site a fost realizat de Biserica Ortodoxa Giarmata Vii Überland.